“Pax corporis”, lucrarea lui Pápai Páriz Ferenc editată prima oară în 1690 descrie amănunţit acuzele neurologice mai frecvente precum şi bolile neurologice importante. În Prima Carte se includ capitole întregi destinate durerilor de cap (cu descrierea migrenei şi a cefaleei de tip tensiune), ameţelilor, accidentelor vasculare cerebrale, meningoencefalitelor şi epilepsiei. Este menţionată cauza cerebrală a ameţelii, se precizează formele epileptice focale şi generalizate. Recunoaşte originea cerebrală a crizelor într-o eră când aceste fenomene au fost atribuite unor posesiuni diabolice. Boala Parkinson este descrisă cu 125 ani înaintea lui James Parkinson într-un capitol aparte, identificând cele patru semne cardinale: tremorul, bradikinezia, rigiditatea şi instabilitatea posturală. Menţionează şi faptul că este vorba de o afecţiune progresivă şi că apare mai ales la vârstnici. Pápai accentuează cauza cerebrală a bolii faţă de Parkinson, care a presupus o leziune medulară cervicală. Opera lui Pápai a fost scrisă în limba maghiară, de aceea această descriere a bolii înainte de Parkinson a devenit cunoscută în literatura internaţională de specialitate abia din anul 2010.
Cuvinte cheie: “Pax corporis”, Pápai Páriz Ferenc, istoria neurologiei, boala Parkinson