Utilizând un chestionar complex şi datele foilor de observaţie, am evaluat obiceiurile de viaţă şi alimentaţie, precum şi factorii de mediu nocivi la un lot de copii cu diabet de tip 1 (92 pacienţi) şi un lot de adulţi cu diabet de tip 2 (28 pacienţi). La adulţi reprezintă probleme serioase sedentarismul (81%) şi prezenţa obezităţii (la 65% dintre pacienţi). La copiii între 14-18 ani am găsit în 2002-2003 o frecvenţă însemnată a fumătorilor şi a consumatorilor de alcool, ceea ce s-a remediat în următorii 4 ani. Comparând situaţia din 2002 cu cel actual la copii, observăm scăderea semnificativă a hemoglobinei glicozilate, îmbunătăţirea deficitului de magneziu, creşterea procentului consumatorilor de suplimente alimentare, dar fumatul pasiv, stresul cotidian şi condiţiile sociale precare reprezintă în continuare probleme serioase cu influenţă negativă asupra bolii de bază.