Tumora Wilms sau Nefroblastomul este cea mai frecventă tumoră a rinichilor la vârstă pediatrică și constituie 6% dintre cazurile de cancer la copii și adolescenți cu incidență de aproximativ 8 cazuri/ 1 milion de copii sub 14 ani. Colaborarea multidisciplinară între oncologi, chirurgi, patologi și radioterapeuți a făcut posibilă îmbunătățirea posibilităților de îngrijire, cu obtinerea de supraviețuire de 80–90%. Deși tumora Wilms poate afecta ambii rinichi (tumora bilaterală), de obicei afectează numai unul dintre cele două organe (tumora unilaterala). În cazuri foarte rare, tumora apare întâi pe un rinichi, apoi îl afectează și pe cel controlateral (cancer metacron). Pacientul de 4,5 ani este internat prezentând paloare marcată, fatigabilitate, IACRS în antecedente, dureri intense abdominale cu masă tumorală palpabilă în hipocondrul dr și scădere ponderală de aproximativ 3 kg într-o lună. Analizele de laborator arată o ușoară leucocitoză și anemie iar ecografia abdominala descrie o formațiune tumorală la nivelul RD. Se efectuează CT toracoabdominal, care confirmă tumora abdominală cu metastaze pulmonare. Se instituie tratament neoadjuvant conform protocolului SIOP Nefroblastoma 2001, iar după prima săptămână de tratament prezintă sângerare rectală masivă, neputând fi determinat originea acesteia. Pe perioada tratamentului pacientul de cașectizează treptat, având PCR permanent peste 14.8 mg/dl (val maxima până 29). Se trimite la Spitalul de Pediatrie din Budapesta pentru operație unde ni se dezvăluie enigma stării generale permanent influențate. Momentan este pe tratament citostatic postoperator asociat cu radioterapie.
Cuvinte cheie: tumora Wilms, nefroblastom, copil.