În ciuda unor initiative din secolul al XVIII-lea, abia în 1871 a apărut prima ediţie a Farmacopeei Ungare. Această ediţie bilingvă – maghiară şi latină – reflectă situaţia modestă a paletei de medicamente şi a metodelor de analiză din acea vreme. Dintre primele cinci ediţii (ed. II - 1888, III - 1909, IV - 1934, V - 1954) reprezintă un progres evident; ed. a V-a, prin conţinut, respectiv prin prevederile calitative obligatorii atât pentru farmacii, cât şi pentru producătorii si furnizorii de medicamente. Următoarele două ediţii (ed. VI - 1967, ed. VII - 1987) reflectă nu numai progresele realizate in domeniul medicamentului, ci şi adaptarea la reglementările internaţionale. Practic, aceste ediţii se pot considera ca ediţii “naţionale”. După aderarea Ungariei la Convenţia pentru elaborarea Farmacopeei Europene (1999), respectiv la Uniunea Europeană (2004) devin obligatorii prevederile Farmacopeei Europene (F.E.). În această situatie s-a ivit necesitatea de traducere a F.E. în limba maghiară. Din această cerinţă a rezultat ediţia “europeană”, a VIII-a a Farmacopeei Ungare, ca adaptare a F.E. în limba maghiară. Printre paginile de redactare a acesteia apare si ideea de a cuprinde în ediţia natională a F.E. şi monografiile unor agenţi ai medicaţiei tradiţionale ungare, redactate în spiritul cerinţelor stipulate în F.E.
Cuvinte cheie: Farmacopeea Ungară, istoric, adaptare, Farmacopeea Europeană