Scopul lucrării: Determinarea opţiunilor viabile în scopul creşterii calităţii în practica îngrijirii bolnavului şi educaţiei, recunoaşterea formelor de comportament ale copiilor şi a părinţilor după transplantul renal. Material şi metodă: Studiul a folosit un chestionar, acesta fiind distribuit în 2009 la Departamentul de Nefrologie şi Dializă din Clinica Pediatrie I a Universităţii Semmelweiss din Budapesta. Rezultatele au fost obţinute prin colaborarea a 19 asistente. Interviul şi metode observaţionale au fost adăugate chestionarului. Analiza datelor a fost efectuată cu metode statistice descriptive. Rezultate: Rezultatele studiului au arătat că copii cu boli cronice trebuie să crească foarte rapid, din nefericire. Din lumea lor fără griji ajung în într-o viaţă plină cu durere şi examinări. Transplantul dă o nouă şansă la copilăria fără griji. Concluzii: De multe ori părinţii, personalul îngrijitor sau chiar copilul nu pot să trateze corect „creşterea rapidă” a copilului. În cazuri fericite ei nu uită cum este copilăria fără griji. Concluzia este – chiar dacă nu este tipic pentru o unitate cronică – necesitatea instruirii în auto-cunoaştere a personalului medical,unde, împreună cu elaborarea comunicării corespunzătoare, au posibilitate şi la schimb de experienţă.
Cuvinte cheie: transplant renal, donaţie, dializă, formarea asistentei medicale