Hiperparatiroidismul primar (pHPT) este una dintre cele mai frecvente boli endocrine, totuşi nu rareori diagnosticul se stabileşte relativ tardiv. Diferenţierea de celelalte forme etiopatogenice este uneori dificilă, creând astfel dificultăţi în alegerea conduitei terapeutice adecvate. Ne-am propus studiul particularităţilor clinice şi paraclinice, precum şi al aspectelor practice de diagnostic diferenţial şi tratament în pHPT. Rezultatele celor 18 cazuri de pHPT, incluse în studiu, au fost comparate cu datele celor 25 HPT secundare, respectiv 10 HPT terţiare. Majoritatea pHPT-lor (83,3%) erau deja în stadiul clinic manifest la diagnosticare, fiind atinse multiple sisteme şi aparate (sistemul nervos şi osteoarticular la 86%, aparatul cardiovascular la 73%, digestiv şi genito-urinar la 40%). Restul de 16,6% din bolnavi erau asimptomatici, depistarea acestora fiind accidentală. Nivelul crescut de parathormon intact s-a asociat cu modificările clasice de laborator (hipercalcemie şi hipofosfatemie) doar la 50%, restul pacienţilor prezentând calcemie şi fosfatemie normale, ori, mai rar, hipercalcemie cu normofosfatemie sau normocalcemie cu hipofosfatemie. Investigaţiile imagistice (scintigrafia paratiroidiană sestaMIBI, CT/MRI cervical şi mediastinal) au identificat preoperator leziunea paratiroidiană la 66% din cazuri. Leziunea paratiroidiană (adenom solitar la 33,3%, multiple adenoame şi adenom ectopic la 16,7%, hiperplazie la 5,5%) a fost localizată în 72,2% din pHPT, nefiind identificată încă în 27,8%. Tratamentul definitiv constituie cel ablativ, la unii pacienţi dezvoltându-se postoperator stări hipocalcemice severe.
Cuvinte cheie: hiperparatiroidism primar manifest şi asimptomatic, hiperparatiroidism primar normocalcemic