Scopul lucrării: Determinarea opţiunilor viabile în scopul creşterii calităţii în practica îngrijirii bolnavului şi a educaţiei asistentelor medicale care îngrijesc copiii după transplantul de rinichi. Material şi metodă: Studiul se bazează pe un chestionar, acesta fiind distribuit în 2009 la Departamentul de Nefrologie şi Dializă din Clinica Pediatrie I a Universităţii Semmelweis din Budapesta. Rezultatele au fost obţinute prin colaborarea a 19 asistente. Interviul şi metodele observaţionale au fost adăugate chestionarului. Analiza datelor a fost efectuată cu metode statistice descriptive şi prin folosirea programului Excel. Rezultate: Din nefericire la întrebarea pusă de copiii „De ce eu?” nu poate răspunde nici medicul, nici asistenta, nici pacientul. Transplantul este un miracol în viaţa copilului. În ceea ce priveşte schimbările în relaţia părinte-copil, părerile asistentelor nu sunt unite. Concluzii: În cursul pregătirii personalului sunt numai câteva posibilităţi pentru ajuta la dezvoltarea empatiei. Acesta este tipic şi în cazul instruirii asistentelor de pediatrie. Unităţile în care atenţia personalului este axată pe copil, sunt norocoase. În timpul studiului s-a demonstrat necesitatea instruirii în auto-cunoaştere a personalului medical, care împreună cu elaborarea comunicării corespunzătoare, are posibilitate şi la schimb de experienţă.
Cuvinte cheie: transplant renal, donaţie, dializă, formarea asistentei medicale