Ciclodextrinele sunt oligozaharide ciclice nereducătoare în a căror structură moleculară există cavităţi cilindrice în care se pot acomoda moleculele medicamentelor. Complexarea cu ciclodextrine este o metodă de îmbunătăţire a solubilităţii şi a biodisponibilităţii medicamentelor. Scopul lucrării noastre este analiza produselor cu conţinut de acid mefenamic (MA) şi acid flufenamic (FA) – antiinflamatoare nesteroidiene cu hidrosolubilitate redusă – şi hidroxi-propil-β-ciclodextrină (HP-β-CD). Am preparat produse cu MA, FA şi HP-β-CD prin metoda malaxării şi coprecipitării în rapoartele molare 1:1 şi 1:2. Produsele obţinute au fost analizate prin calorimetrie diferenţială cu scanare termică (DSC). Am calculat constantele de stabilitate din izoterme de solubilitate. Din termograme se poate calcula rata de includere, care variază între 1 şi 23% în cazul produselor cu FA şi între 6-58% în cazul produselor cu MA. Rezultatele studiului solubilităţii de fază sugerează formarea unui complex cu raport stoechiometric 1:1. Constantele de stabilitate sunt 70 ± 3 M-1 pentru MA şi 470 ± 5 M-1 pentru FA. În concluzie putem afirma că HP-β-CD măreşte solubilitatea MA şi a FA.
Cuvinte cheie: acid mefenamic, acid flufenamic, hidroxi-propil-β-ciclodextrină, calorimetrie diferenţială cu scanare termică