Datorită modificărilor de diametru ale vaselor cerebrale, aportul sanguin cerebral este relativ constant chiar între limitele largi ale oscilaţiilor tensiunii arteriale. Totodată, circulaţia cerebrală regională se adaptează rapid la modificările metabolice sau la activităţile neuronale. Aceste reacţii sunt posibile prin capacitatea de vasoconstricţie şi vasodilataţie a vaselor de rezistenţă printr-o autoreglare complexă miogenă, umorală şi neurogenă. Vasodilataţia cerebrală poate fi studiată în funcţie de aspectele vizate, cum ar fi autoreglarea, reactivitatea cerebrovasculară (testul cu bioxid de carbon, testul apneei, testul cu acetazolamidă) sau conexiunea neurovasculară. Autoreglarea se examinează analizând relaţia în timp a tensiunii arteriale şi viteza de circulaţie sanguină cerebrală. Vasoreactivitatea cerebrală şi conexiunea neurovasculară pot fi studiate prin urmărirea modificărilor de viteze circulatorii la stimuli vasoactive (bioxid de carbon, acetazolamidă, activare neuronală). Această lucrare prezintă metodele de examinare sus-amintite cu avantajele şi dezavantajele fiecăreia.
Cuvinte cheie: Doppler transcranial, flux sanguin cerebral, reglare, reactivitate vasculară, cuplaj neurovascular