Studiul fluxului sanguin cerebral cu ultrasonografie-Doppler la nou-născutul cu hidrocefalie posthemoragică

Scris de Simon Márta, Bereczky Katalin, Cucerea Manuela

Introducere: Dezechilibrul între producţie şi resorbţie a lichidului cefalo-rahidian duce la apariţia hidrocefaliei. Aceasta poate fi secundară unui proces inflamator sau posthemoragic. Prin monitorizarea hemodinamicii cerebrale cu echoDoppler, am urmărit evoluţia copiilor cu hidrocefalie posthemoragică. Material şi metode: Am monitorizat variaţiile indicelui de rezistivitate (IR) la 9 nou-născuţi cu hidrocefalie posthemoragică, născuţi în perioada 01.01.2005-31.12.2007. Rezultate: Am constatat creşterea IR la 7 cazuri (77,77%). 4 cazuri (44,44%) au necesitat instalarea unui shunt ventriculo-oeritoneal, restul stabilizându-se după 3-5 luni, fără semne clinico-ecografice de hipertensiune craniană. Concluzii: Examinarea Doppler în cazurile prezentate şi-a dovedit eficacitatea în urmărirea hidrocefaliilor posthemoragice, modificările IR s-au dovedit a fi un indiciu sensibil, care, inclus în tabloul clinic, îndrumă clinicianul către o atitudine terapeutică corectă.

 

Cuvinte cheie: hidrocefalie, echo Doppler, prematuritate, hemoragie intraventriculara


Tipărire   Email