Obiectivul unui tratament ortodontic este reabilitarea estetică şi funcţională a pacientului. Tratamentul ortodontic este deseori citat în etiologia disfuncţiilor temporomandibulare (DTM), având atât efect terapeutic, cât şi agravant. Scopul acestei studii constituie evaluarea prevalenţei semnelor şi a simptoamelor DTM în cazuri clinice de diferite anomalii dentomaxilare în dentiţia permanentă. Material şi metodă: 41 de pacienţi (26 de sex feminin şi 15 de sex masculin) cu vârsta cuprinsă între 17,5±2,5 ani au completat un chestionar, şi au fost supuşi unui examen clinic. Rezultate: 34,70% din subiecţi au relatat de existenţa a cel puţin unui simptom al DTM, acuzele fiind mai frecvente la femei. Cracmentele articulare au fost cele mai frecvente, urmate de restricţii la deschiderea gurii şi devierea mentonului la deschidere. Amplitudinea deschiderii cavităţii bucale, luând în considerare mărimea overbite-lui nu a fost modificată considerabil. Dureri la nivelul ATM, sau rigiditate musculară au fost rar întîlnite. Simptomatologia subiectivă este dominată de cefalee, dureri articulare în timpul masticaţiei şi perceperea zgomotelor articulare. Dificultăţi în deschiderea gurii şi blocarea articulaţiei au fost rar întâlnite. Concluzii: În cadrul anomaliilor dentomaxilare, instabilitatea ATM este o afecţiune de care trebuie să ţinem cont în elaborarea planului de tratament.
Cuvinte cheie: ATM, disfuncţii articulare, anomalii dentomaxilare