Gena PPARG2 influenţează prin mai multe căi metabolismul lipidic şi glucidic, iar polimorfismul P12A a fost frecvent asociat cu tulburări metabolice. PC1 interacţionează direct cu receptorul insulinic, iar polimorfismul K121Q al genei poate induce rezistenţă la insulină. Am investigat interacţiunea a celor două snip-uri la populaţia autohtonă conform ipotezei elaborate de Baratta şi colab. la italieni. Am observat o diferenţă semnificativă în cazul combinaţiilor genotipice PP+KQ/QQ vs. de PP+KK în cazul glicemiei, rezistenţei la insulină, greutăţii corporale şi circumferinţei taliei, valorilor lipidice din ser şi al tensiunii arteriale (p<0,05), dar nu şi în cazul grupurilor PA/AA+KQ/QQ vs. PA/AA+KK. Riscul pentru dezvoltarea sindromului metabolic în cazul combinaţiei PP+KQ/QQ comparativ cu restul combinaţiilor genotipice, a fost semnificativ crescut (OR: 9,25, p<0,001). Aceste rezultate confirmă efectul epistatic între cele două polimorfisme şi sugerează interacţiuni genice complexe implicate în dezvoltarea sindromului metabolic.
Cuvinte cheie: sindrom metabolic, PPARG2, PC1, epistază