În 1907 Karl Kleist a publicat scrierea întitulată „Über die psychischen Störungen bei der Chorea minor”, care a avut rol definitiv în ceea ce priveşte opinia formată în legătură cu etiologia bolii. La începutul secolului XX. chorea minor a devenit considerată o boală specific de vârstă. Faptul că boala apăruse la indivizi cât mai tineri, a fost luat ca fenomen parţial a unei tendinţe seculare. În anii 1950 chorea minor este deja identificată ca o boală aparţinătoare categoriei bolilor reumatice şi a celor organico-neurologice. Fiind considerată o boală de origine bacterială şi tratată astfel, chorea minor, datorită tratamentelor antibiotice şi steroide, în zilele noastre s-a redus în mod considerabil. Urmărind aceste tendinţe, în viitor importanţa bolii va fi relevant numai din punct de vedere a istoriei ştiinţelor.