Valoarea criteriilor de diagnostic ale sindromului metabolic recomandate de IDF în aprecierea reducerii sensibilităţii de insulină

Scris de Csép Katalin, Dudutz Gyöngyi

Relaţia dintre sindromul metabolic şi rezistenţa la insulină constituie un subiect controversat, atât în ceea ce priveşte relaţia cauză-efect, cât şi frecvenţa şi obligativitatea asocierii. În baza acestor considerente şi datorită posibilităţilor limitate de apreciere a reducerii sensibilităţii la insulină în practica medicală, printre recomandările Federaţiei Internaţionale de Diabet (IDF) pentru stabilirea diagnosticului de sindrom metabolic nu figurează insulino-rezistenţa. În acest studiu ne-am propus investigarea relaţiei dintre sindromul metabolic diagnosticat conform acestor criterii recent introduse şi reducerea sensibilităţii de insulină apreciată prin valorile a jeune a glicemiei şi insulinemiei (HOMA, QUICKI) la 180 persoane din Tg. Mureş. Observaţiile noastre au arătat că la pacienţii cu sindrom metabolic se poate evidenţia frecvent reducerea modestă sau moderată a indicilor sensibilităţii la insulină. Sistemul IDF poate fi considerat o metodă specifică (0,86, CI95%: 0,75-0,94, p<0,001) cu sensibilitate redusă şi valoare predictivă pozitivă bună (0,88, CI95%: 0,78-0,95, p<0,001) pentru identificarea rezistenţei la insulină.


Tipărire   Email