În ultima decadă, markerii biochimici ai metabolismului osos au câştigat aplicaţii clinice larg răspândite în evaluarea eficienţei tratamentului cu droguri anti-resorbtive, modulatori ai receptorilor de estrogen, sau suplimentaţie hormonală respectiv în aprecierea riscului de fractură de col femural la vârstnici. Identificarea unor molecule specifice oaselor (osteocalcina) şi a unor produşi de degradare ai colagenului tip I (C-respectiv Ntelopeptidele) precum şi aplicarea lor pe lângă măsurarea concentraţiei compuşilor anorganici (Ca, P) şi a activităţii fosfatazei alcaline, permit evaluarea exactă a tunoverului osos. O evidenţă crescândă atestă rolul cheie al regulatorilor funcţiei osteoclastice, osteoprotegrina (OPG) şi RANKL care s-ar putea utiliza pentru a determina echilibrul reglator al homestaziei osoase. În prezent există algoritmuri bine stabilite atât pentru screening-ul categoriilor cu risc de fractură, cât şi pentru monitorizarea tratamentului, însă o serie de date ştiinţifice noi pot aduce îmbunătăţirea substanţială a rezultatelor obţinute până acum.